ROMA
Roma, capitala Italiei este situata in partea central-vestica a Peninsulei Italice, pe cursul inferior al fluviului Tibru, in regiunea Lazio. In limitele Romei este cuprins orasul-stat Vatican. Este primul oras al tarii ca numar de locuitori: 2.472.540 si mare centru politic, financiar si cultural.
Ca pondere in productia industriala, Roma este depasita de alte orase italiene. Principalele ramuri sunt industria constructoare de masini si de prelucrare a metalelor, industria radiotehnica, textila, alimentara, de pielarie-incaltaminte, chimica si productia cinematografica (Cinecitta). Roma este nod aerian, feroviar si rutier. Aici se mai afla universitati, institutii de invatamant superior si de cercetari stiintifice, Academia Santa Cecilia (cea mai veche academie muzicala din lume), academii de arte, biblioteci si mari muzee. Este unul dintre cele mai importante centre turistice din lume.
Construita pe mai multe coline, Roma are o dispozitie urbanistica deosebit de complexa si originala, aparent haotica, in realitate adaptata reliefului foarte modulat. Acumularea de monumente din diferite epoci a impus pe parcurs rezolvarea a numeroase probleme de compozitie si perspectiva, ceea ce confera fiecarui cartier o structura specifica, dominanta fiind de fiecare data un monument sau un ansamblu arhitectonic de prestigiu. Prin numarul si valoarea monumentelor, Roma este un adevarat oras muzeu.
Din antichitatea romana sunt de citat: templul rotund al zeitei Vesta, ansamblul forumului, teatrul lai Marcellius, Panteonul, Coliseul, palatul lui Septimiu Sever, forumul si columna lui Traian, termele lui Caracalla, bazilica lui Constantin s.a. Din perioada madievala sunt importante bisericile San Lorenzo, Santa Maria in Trastevere, cele mai multe in stil preromanic si romanic. Renasterea a acoperit Roma cu monumente valoroase: bazilica Sfantului Petru, palatul Vaticanului, palatul Farnese, Villa Medici etc. Din perioada barocului dateaza o profunzime de palate si biserici (Chiesa del Gesu, biserica San Ignaazio), unele realizate de artisti vestiti, ca Bernini si Borromini. Epoca moderna a contribuit de asemenea la urbanismul Romei cu edificii monaumentale: Foro italico, cetatea universitara, statiunea Termini, mausoleul delle Fosse Ardeatine.
Istoric: Potrivit traditiei, Roma a fost intemeiata in anul 753 i.e.n. de Romulus si Remus; insa cea mai veche asezare descoperita aici dateaza, potrivit materialelor arheologice, de prin sec. al X-lea i.e.n. La sfarsitul sec. al VI-lea i.e.n. Roma a devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar din sec. I. i.e.n. in anul 64, in timpul domniei lui Nero, o mare parte a orasului Roma a fost mistuita de incendiu.
Reconstituita in timpul Flavilor, Roma a fost marita, mai ales sub imparatii Traian, Adrian si Caracalla. Mutarea capitalei imperiului la Constantinopol (330), impartirea imperiului (395), caderea imperiului roman de apus (476) si migrarea popoarelor au dus la decaderea orasului. In evul mediu a fost resedinta papala, iar din sec. al VIII-lea capitala a regiunii papale (pana la 1870, transformandu-se intr-un centru politic-ecleziastic al Europei de apus. In 1084 a fost pustiita de normanzi. A fost un teatru al luptei de clasa dintre masele populare si feudali. Rasculatii au declarat orasul Republica in 1145-1155 sub conducerea lui Arnaldo da Brescia si in 1347-1354 sub conducerea lui Cola di Rienzo.
Roma a cunoscut o perioada de mare inflorire a Renasterii. In sec. XVII-XVIII a fost unul dintre marile centre artistice europene.
In 1809-11814 a fost inclusa in imperiul napoleonean. A fost centrul Republicii romane condusa de Garibaldi si Mazzini si instaurata in cursul revolutiei din 1848-1849. Ocupat de armatele regatului Italiei (1870), orasul a devenit in 1871 capitala tarii. La sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea, s-a dezvoltat rapid din punct de vedere industrial si urbanistic si a devenit unul dintre principalele centre ale miscarii muncitoresti. In timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost puternic bombardata (mai ales in 1943). La 8 septembrie 1943 a fost ocupata de trupele hitleriste, din stapanirea carora a fost eliberata in iunie 1944.
Sursa: www.askmen.ro
Madrid
Madridul, capitala Spaniei, are o excelenta pozitie strategica, in inima tarii, dandu-i posibilitatea de a controla toate drumurile dintr-o parte in alta a Spaniei. Adevarata caracatita a comunicatiilor trimitandu-si, spre margini, tentaculele cailor feroviare si rutiere.
Istoria marelui oras nu este atat de veche ca a altor capitale europene Roma, Parisul, Londra, Lisabona, Viena etc. Se insira doar pe un mileniu, fiindca abia spre sfarsitul primului mileniu al erei noastre este mentionata, pe aceste locuri, o fortareata inconjurata de paduri luata cu asalt cand de crestini, cand de mauri, pana cand au pus definitiv stapanire pe ea, in anul 1083. In oraselul care a crescut, greu si incet, in jurul fortaretei, au inceput sa se opreasca, regii Castiliei, care veneau la vanatoare. Si cum vanatorile erau dese, iar regii castilieni reuneau aici, de multe ori, Cortesurile, Madridul a devenit in timp, o adevarata resedinta regala.
Dezvoltarea orasului poate fi urmarita aproape pas cu pas, incepand din 1561. Un astfel de pas mai insemnat a fost domnia lui Felipe al IV-lea sub care s-a intocmit primul plan urbanistic al Madridului. O perioada de mare avant in materie de urbanizare, in evul mediu, a constituit-o domnia lui Carlos al III-lea de Borbon, cand Madridul s-a imbogatit cu o centura de bulevarde strajuite de cladiri somptuoase. Sunt locuri in vechiul Madrid din sec. XVI-XVIII, pe care madrilenii le numesc si astazi ,,al lui Felipe", ,,a lui Carlos''.
Aceasta inima a Spaniei care e Madridul are, la randu-i, o inima, care poarta un nume sonor, devenind celebru in lumea intreaga: Puerta del Sol (Poarta Soarelui). O inima vie, aceasta poarta a soarelui, deschisa in vechiul zid de incinta, spre rasarit. De aici iradiaza strabatand orasul cele mai importante artere ale capitalei Spaniei: Calle de Alcala si Calle Mayor. Calle de Alcala, artera prin care se revarsa, ca un urias fluviu, marele trafic al orasului. Aici se afla Plaza de Toros, cea mai mare din Spania; se mai afla Plaza de Cibeles, piata larga, avand in mijloc fantana zeitei orientale a fecunditatii, Cibele, pe un car tras de lei, proiectata de Ventura Rodriguez.
Calle Mayor, cealalta cale care te duce in sens opus, traverseaza cartierele vechiului Madrid. Imediat dupa ,,Poarta Soarelui", pe stanga, se deschide, magnifica si armanioasa, cu geometria ei perfecta, Plaza Mayor (Piata Mare), locul unde de-a lungul multor decenii s-au desfasurat serbari la care asistau regele si curtea. Tot pe stanga se deschide si Plaza de la Villa, cu celebrul ,,Torre de Los Lujanes". Calle Mayor se termina in marele ansamblu format din Palacio Real (palatul regal). Spre nord de acest comlex, monumente notabile sunt: bisericuta ,,San Antonio de la Florida'' cu fresce de Goya, si Plaza de Espana.
Spre sud se intinde cea mai mare parte a vechiului Madrid, strabatuta de Calle de Toledo, pana la Puente de Toledo, peste Manzanares opera a arhitectului madrilen Pedro Ribera. Madrilenii, acesti oameni amabili, spirituali, curtenitori, cu multe obiceiuri, intre care tipic este acela de a petrece ore in sir in cafenele. Cafeaua sorbita tacticos in sutele de cafenele cu terase insirate de-a lungul frumoaselor ,,paseos'' este mai mult un pretext pentu un anumit rit: conversatia nesfarsita de ore si ore, si gluma scurta, grasa, specific spaniola (asa zisa ,,el chiste"). In cafenelele madrilene se creeaza tipuri si personaje literare, se aranjeaza afaceri, se face politica, se glumeste pe seama eroilor lumii mondene.
Intr-o asemanea ambianta spitituala, au crescut, s-au dezvoltat si s-au desavarsit arta de a gandi, de a picta, de a scrie. Fii ai Madridului Francisco de Quevedo, extraordinar sonetist, Lope de Vega, geniul spaniol al improvizatiei dramatice, Ramon de la Cruz, cel mai mare autor de scenete cu subiect comic, Jacinto Benavente, maestru al comediei de salon.
Sursa: Preferate.ro
Muzeul Louvre
Initial, Luvru a fost o fortareata medievala in 1200, dupa care a devenit rezidenta regala sub domnia lui Carol al V-lea, in 1365. Curind dupa aceea a fost modernizat dupa gustul renascentist de catre Francisc I in 1546.
De-a lungul secolelor a fost extins, distrus sau transformat sub domniile succesive ale lui Henric al IV-lea, Ludovic al XIII-lea, Ludovic al XIV-lea, Napoleon I si Napoleon III. Arhitectura sa este o ingemanare de stiluri care stau marturie a mai mult de 800 de ani de istorie. Muzeul propriu-zis a fost inaugurat la sfirsitul secolului al XVII-lea, pe timpul Revolutiei Franceze (mai exact, in 1793). Dar ideea fusese conceputa patruzeci de ani mai devreme de catre Lafont de Saint-Etienne, care atacase caracterul privat al colectiilor regale, propunind ca aceste opere de arta sa fie accesibile marelui public in Galeria Principala a muzeului.
Suprafata totala a muzeului acopera 40 de hectare pe un teren situat chiar in inima Parisului. Punct nodal al capitalei Frantei, muzeul delimiteaza in prezent nordul de sudul orasului. Cladirea este prima dintr-o serie de monumente care se continua cu Caruselul, Obeliscul din Place Concorde, Arcul de Triumf de pe Champs-Elysees si sfirseste cu Arcul din La Defense. In zilele noastre, Muzeul gazduieste istoria artei lumii occidentale, incepind cu Evul Mediu, pina in secolul al XIX-lea, alaturi de civilizatii antice care au precedat si au inspirat cultura vestica.
Muzeul este impartit in sapte sectiuni diferite (trei sectiuni antice: Antichitatea Orientala, Egipteana, Greaca, Etrusca si Romana) si patru sectiuni moderne: sculptura, pictura, obiecte de arta si grafica. In 1981 Francois Mitterand a lansat proiectul Grand Louvre (cu initierea creatiei Piramidei lui Pei, punct central si intrare, totodata, modificindu-se aripa Richelieu din partea nordica a muzeului si subsolul curtii Napoleon).
Spatiul util pentru exponate al muzeului a fost dublat de la 31,000 m2 in 1984 la 55,000 m2 in prezent, iar numarul de exponate a sarit de la 20,600 la 34,000! 50 milioane de vizitatori au patruns in holurile muzeului in ultimii 10 ani si mai mult de 5 milioane in 1999. Acest veritabil "oras in oras" are 1800 de angajati care ocupa 40 de posturi diferite.
Sursa: www.askmen.ro
Vulcanul Etna
Nu foarte departe de Catania, pe partea estica a Siciliei, observam cu usurinta trei stanci uriase, atinse de valurile marii. Acestea sunt numite Scogli dei Ciclopi, au origine vulcanica si se deosebesc in mod clar de celelate formatiuni stancoase aflate la tarm. Legenda spune ca aceste stanci sunt cele azvarlite de ciclopul Polifem pe urmele corabiei lui Ulise, eroul razboaielor troiene din mitologia greaca.
Aflam din Odiseea lui Homer, poetul elen din secolul al VUI-lea i.Hr., ca Ulise si luptatorii sai au fost prinsi de niste uriasi mancatori de oameni, numiti ciclopi, pe tarmurile actualei Sicilii. Conducatorul acestor monstri se numea Polifem, si era mai hidos decat ceilalti fiindca nu avea decat un singur ochi, asezat in mijlocul fruntii. Legenda spune ca dupa ce cativa tovarasi le-au fost mancati de vii, Ulise si ceilalti au pus la cale evadarea pentru a nu impartasi soarta celor ucisi si, in vreme ce Polifem dormea, acestia au ascutit un par din lemn de maslin, pe care apoi 1-au inrosit in foc si 1-au infipt in sigurul ochi al monstrului. Dupa aceasta au fugit imediat catre corabii pentru a se indeparta cat mai mult de insula.
In acel moment, orbit si chinuit de durerea crunta, Polifem a smuls stanci imense din coasta muntelui si le-a aruncat pe urmele fugarilor, pentru a-i nimici. Monstrul nu a reusit sa-i nimereasca, dar acele stanci zac si acum in locul in care au fost azvarlite, stand marturie fortei nemaipomenite a monstrului.
Cum orice legenda are macar un sambure de adevar, privind spre interiorul insulei la vreo 20 km, vom zari varful conic al vulcanului Etna. Craterul unic, orb si adanc al acestuia, seamana cu ochiul de mult inchis al unui monstru urias. De mai multe ori de-a lungul secolelor, Etna ne-a demonstrat capacitatea sa de a zvarli stanci poate mai mari decat Scogli dei Ciclopi, pe distante chiar mai lungi, si chiar si in zilele noastre mai da dovezi spectaculoase ale furiei ce mocneste in pantecele sau.
Cele mai cunoscute eruptii ale Etnei au fost inregistrate in 475 si 396 i.Hr., in 812 sau 1169 d.Hr. si in secolul al XlV-lea. In 1669, Etna s-a zguduit din temelii, a aruncat in jur milioane de tone de lava, si a ingropat orasul Catania, aflat la poalele sale, precum si tot tinutul din jurul acestuia. In secolul XX au avut loc circa zece eruptii mai mici care au distrus in mod constant terenurile destinate agriculturii, dar si satele din jurul sau.
Chiar daca a avut activitate inca din timpuri mitice, Etna intra in categoria vulcanilor tineri. Acest vulcan s-a inaltat din mare, acum aproximativ un milion de ani, si a erupt pentru prima data acum 500.000 de ani. In prezent, Etna este cel mai mare vulcan activ de pe taramurile Europei, cu o circumferinta a bazei de aproximativ 160 km si care acopera o suprafata de marimea Londrei (cu tot cu suburbii).
Ca toti vulcanii, inaltimea Etnei variaza; acum, inaltimea sa este de 3320 m, dar acum un secol era 3350. Avand in vedere ca eruptiile distrug culmile vulcanilor, nici craterul sau nu este unul stabil. In urma unei eruptii, culmile vulcanilor sunt complet distruse, ramanand in urma niste depresiuni circulare, denumite caldere, in vreme ce noi varfuri se inalta foarte aproape. Inaintea actualului varf inaltat la 3320 m, Etna a avut cel putin inca doua varfuri, iar pe unul dintre versanti se poate observa o caldera enorma - cu o circumferinta de 20 km si cu niste pereti verticali ce coboara pana la o adancime de 900 m.
Transformarile la care Etna a fost supus de-a lungul secolelor ne duce cu gandul catre acel ciclop mitic. Aceasta senzatie este accentuata de `rasuflarea` gazelor si a vaporilor ce emana din minicratere si fisuri. Etna, ca si alti vulcani, seamana si functioneaza ca o valva defecta ce acopera un `punct vulnerabil` al scoartei terestre.
Eruptiile sale sunt alimentate de un rezervor de lava lung de 30 km si adanc de 4, situat sub munte si alimentat de enorme cantitati de materie topita plina cu gaze, aflata in strafundurile Terrei. Uriasa presiune acumulata cauta debuseuri in roca muntelui si izbucneste la suprafata sub forma unor fantani de foc, nori de gaze sulfuroase si torente de lava ce se scurg pe pantele vulcanului.
S-ar putea crede ca locul nu este deloc prielnic asezarilor umane. Totusi, Etna constituie una dintre cele mai dens populate regiuni ale Siciliei. Desi raurile de lava lasa in urma lor distrugeri mari, ele sunt lente si nu prea numeroase, rareori ucigand pe cineva.
Pantele vulcanului sunt bine udate de izvoare, iar datorita cenusii vulcanice, solul a devenit unul dintre cele mai fertile din lume. Oamenii culeg aici chiar si cinci recolte de legume pe an, fructele cresc din abundenta, iar bogatia viilor de aici este proverbiala. De aceea, inca din negura vremurilor, localnicii continua sa-si recladeasca mereu satele in acelasi loc.
Dintotdeauna, oamenii de aici, atrasi de fertilitatea solului, au infruntat violenta muntelui, inarmati doar cu rugaciuni catre Cel de Sus. Legendele spun ca, o data sau de doua ori, Valul Sfintei Agatha, purtat in procesiune solemna, a oprit inaintarea lavei; cand insa minunile nu se produc, satenii isi accepta soarta cu o resemnare filosofica si isi reconstruiesc satele peste ruinele celor distruse.
Primele eforturi de a infrange eruptiile prin mijloace fizice nu au starnit un entuziasm deosebit, in 1669, locuitorii din Catania au incercat pentru prima data sa schimbe directia fluxului de lava, sapand un sant in jurul localitati. Dar cand au vazut ca raul de materie topita s-ar putea napusti asupra unui sat vecin, au renuntat.
Probleme similare au aparut si mai recent, in eruptia care a vut loc in 1991-1992, care ameninta in mod direct orasul Zafferana, chiar si cinci recolte de legume pe an, fructele cresc din abundenta, iar bogatia viilor de aici este proverbiala. De aceea, inca din negura vremurilor, localnicii continua sa-si recladeasca mereu satele in acelasi loc.
Dintotdeauna, oamenii de aici, atrasi de fertilitatea solului, au infruntat violenta muntelui, inarmati doar cu rugaciuni catre Cel de Sus. Legendele spun ca, o data sau de doua ori, Valul Sfintei Agatha, purtat in procesiune solemna, a oprit inaintarea lavei; cand insa minunile nu se produc, satenii isi accepta soarta cu o resemnare filosofica si isi reconstruiesc satele peste ruinele celor distruse.
Primele eforturi de a infrange eruptiile prin mijloace fizice nu au starnit un entuziasm deosebit, in 1669, locuitorii din Catania au incercat pentru prima data sa schimbe directia fluxului de lava, sapand un sant in jurul localitati. Dar cand au vazut ca raul de materie topita s-ar putea napusti asupra unui sat vecin, au renuntat.
Probleme similare au aparut si mai recent, in eruptia care a vut loc in 1991-1992, care ameninta in mod direct orasul Zafferana, reprezentantul autoritatilor, vulcanologul Franco Barberi, a subliniat ca mult mai periculoase decat revarsarea de lava, care se solidifica rapid in aer liber, sunt suvoaiele subtiri de materie topita care se scurg in mare viteza prin fagasurile si tunelurile proprii, izbucnind la suprafata spre poalele muntelui.
De aceea, elicoptere ale Fortelor Aeriene Italiene si ale Marinei Americane au aruncat blocuri uriase de beton legate intre ele, in canalele dinspre varful vulcanului, dinamitand in acelasi timp tunelurile de la altitudini mici. Pentru pilotii elicopterelor, care zburau prin patura de gaze, abur si fum, operatiunea a fost extrem de riscanta, dar blocurile au fost plasate in cele din urma in locurile stabilite.
Cazand in zonele dinamitate ale tunelelor, acestea au blocat scurgerea, determinand lava sa se reverse pe pantele superioare, unde s-a solidificat si a impiedicat revarsarile ulterioare.
Sursa: www.askmen.ro
CRETA
Insula Creta e cea mai mare din arhipelagul elen si se afla la circa o ora de zbor de Atena sau de zece ore de mers cu feribotul. Are o lungime de 250 de kilometri patrati, iar latimea variaza intre 12 si 60 km.
Insulele grecesti munti si stanci, in dantela alba a caselor de pe tarm se contureaza printre nori, in verdele inchis al Mediteranei. La sfarsit, cand numai un pas mai mare facut in aer ne-ar arunca deasupra Africii, salasul zeilor rasare inalt si indraznet sfidand ultimii nori si seara de sfarsit de aprilie. Creta leaganul minoienilor. Popas, intre doua mari Egee si Libiana pentru temuti pirati, venetieni si turci. Pamantul, unde cretanii cred ca s-a nascut Zeus, de unde si-a luat zborul Icar si pe care a dansat Zorba miroase a tamarin, a leandru si a trandafiri.
VAMA. Dar pana si tarmul nemuritorilor are o vama. Si vama aeroportului din Heraklion capitala insulei are doar doua ghisee unde se verifica pasapoartele pentru cei care nu sunt membri ai Uniunii Europene. Asa ca prima seara in Creta, dupa un zbor de aproape doua ore, incepe cu o coada la verificat pasapoarte. Alaturi, turistii care au sosit din directii "UE" trec linistiti, fluturand pe sub nasul politistului de frontiera o legitimatie.
Noi, mai rabdatori si mai experimentati in domeniul asteptatului, privim linistiti la coada de cel putin douazeci de turisti care ne desparte de stampila pe care o aplica o politista somnoroasa. In spatele zambetului ei de functionar obosit se intinde lenesa, caci de acum e noapte si pana si tavernele cretanilor au amutit "Insula miracolelor". Drumul plin de lumini urmareste tarmul marii. La capatul lui, binemeritat somnul si primele vise de pe taramul lui Zeus.
EL GRECO. In golful de langa Fodele, un satuc cretan plantat in mijlocul livezilor de portocali si lamai, dimineata creste in culorile lui El Greco. Caci aici, la Fodele, asezare din vremurile in care ventienii stapaneau pe insula, s-a nascut, in 1541, Domenikos Thetokopoulos (El Greco).
Scene din Biblie, insufletite in culoare de pensula lui El Greco si amintind de vechile icoane care pazesc bisericile cretane, asteapta vizitatorii in muzeul din sat. Soselele de pe insula nu au gropi. Si daca ar avea nu le-ai simti cu ochii dupa colibele albe ale vanzatorilor de portocale si lamai, care isi intind marfa la marginea livezilor, langa drum. Si apoi mai serioase, imbracate doar in verde crud, vin livezile de maslini. Sunt trei soiuri pe insula si toate doar pentru ulei. Cinci milioane de maslini are Creta. Si o populatie de 500.000 de locuitori.
PREVELI. De deasupra estuarului pe care-l face raul Kourtaliotis, cocotata pe stanci, vegheaza batrana Manastire Preveli. Exista de pe la 1200, cand catolicii au ridicat aici primele ziduri. Intr-o vreme a fost ospiciu. Acum este manastire ortodoxa.
Nu de putine ori calugarii de la Preveli au pus mana pe arme si au dat o mana de ajutor in diferitele conflicte in care au fost implicati locuitorii insulei. La inceputul secolului al XX-lea manastirea a fost loc de refugiu pentru armata aliatilor.
RETHYMON. Era celebru inca din vremea regelui Minos. L-a distrus eruptia vulcanului Santorini. L-au cucerit dorienii. Apoi venetienii. L-au devastat piratii. L-au cucerit turcii. L-au bombardat germanii in al doilea razboi mondial. Pentru fiecare dintre aceste bucati de istorie la Rethymon exista cate o marturie.
Portul orasului a fost construit de negustorii venetieni care voiau sa-si apere corabiile la inceputul secolului XI. Temutul pirat Barbarosa a atacat Rethymon in 1538. Atunci au scapat venetienii, dar au tras invatatura si au ridicat un zid care incepea din partea de est a tarmului si se termina la vest. Zidul nu l-a impresionat insa pe piratul Olouz Ali care a reusit sa cucereasca Rethymon. Dupa doi ani sub teroarea piratului venetienii au reusit sa elibereze localitatea si au construit fortareata.
Rethymon traieste inca in ritm de Venetia, cu strazi inguste pe care te strecori sub "amenintarea" rosie, alba si violeta a florilor care umplu balcoanele. Miroase a Italia, din apele sarate care spala Fortareata. Miroase si a Orient, din minaretele care candva trebuie sa fi ascuns mersul leganat al cadanelor. Miroase a Creta, din fiecare taverna vesela care te cheama cu galantarele pline de fructe de mare, cu castroane de iaurt cu miere si placinte dulci.
"Vino un minut! Vreau sa ti-i prezint pe prietenii mei! Vino sa bei o cafea cu noi!", ma trage de mana o grecoaica spre una din tavernele din port. Ma scuz, incurcata, ca in cinci minute trebuie sa ajung la colegii mei. "Cinci minute? Sunt o gramada! Da-ne noua un minut! Iti mai raman patru! Ce e un minut in viata ta?", rade grecoaica si ma trage dupa ea in taverna care sprijina zidul venetienilor. Gia sas! (Noroc).
Sursa Jurnalul National
Catedrala din Koln
Colonia este vechiul nume al orasului german Koln. Denumirea romana completa al milenarei metropole germane era, in anul infiintarii ei, 50 d. Hr., Colonia Claudia Ara Agrippinesium.
Imparatul Claudiu, fondatorul ei, i-a dai acest nume intrucat era locul de nastere al sotiei sale Agripina, in perioada medievala Colonia (Koln) devenise un important centru economic, caci aici se intersectau cu riul Rin mai multe rute comerciale, educational, prin universitatea fondata aici in 1308, dar si religios.
Sub acest ultim aspect, prestigiul orasului a fost pe deplin reprezentat de catedrala a carei constructie a inceput aici inca din secolul al XIII-lea, mai exact in 1248. Timp de 600 de ani, cu perioade de intreruperi sau de munca entuziasta, a fost ridicata cea mai mare catedrala din Germania.
Fatada este impresionanta acoperind peste 400 m fiind mai mare decat cateva terenuri de fotbal puse laolalta. Cele doua turnuri printre care trec norii ii sporesc maiestuozitatea. Intemperiile naturii au transformat-o intr-un permanent loc de constructie, foarte rar putand fi vazuta fara schele. Comparat cu alte catedrale catolice, interiorul este calduros, invitand soarele sa patrunda prin vitraliile uriase din ferestre, ce contin peste 10 000 mp de veritabila arta a sticlariei din sase secole. Cele mai de seama lucrari de arta aunt : Sarcofagul Magilor, un sarcofag aurit datand din secolul al XllI-lea, cel mai mare relicvar din Occident, ti Vechea Cruce (aprox. 970) aflata langa sacristie, care este cea mai veche cruce din Alpi.
Domul din Koln se afla sub jurisdictia Vaticanului, aici savarsindu-se slujbe si avand Ioc mari intruniri crestine precum Ziua Tinerelului Mondial la care a participat pe 18 august 2005 si actualul papa, Benedict al XVI-lea. In 1996 a fost inclus pe lista monumentelor UNESCO datorita, spune documentul, "valorii universale remarcabile a acestei opere exceptionale, a geniului creativ uman si o marturie plina de putere a persistentei credintei crestine In Europa moderna si medievala
|
